marți, 27 iulie 2010


Michael Bolton va avea bucătar special

Au început pregătirile pentru concertul celebrului cântăreţ american Michael Bolton, concert pe care acesta îl va susţine la Constantă pe 30 Iulie, vis a vis de Cazinoul din Constantă, zona Porţii 1 a Portului Constantă. O echipă specială care se ocupa de turneul artistului a fost trimisă în România să aleagă hotelul la care va fi cazat acesta. După ce a aflat că va concert ape malu marii artistul a avut următoarele condiţii: hotel de 5 stele, cât mai aproape de mare, piscina cu jacuzzi, bucătar personal şi nu în ultimul rând, pista de aterizare pentru elicopter. După mai multe vizite la locaţii de lux  s-a ales Hotelul Rex din staţiunea Mamaia. “Este un hotel ce corespunde pretenţiilor artistului. A nu se înţelege prin asta ca Michael Bolton ar fi un artist cu fiţe, ci faptul că el, în ultimii 20 de ani s-a aflat câte 200-250 de zile pe an în turneu şi nu vrea să rişte absolut nici un disconfort care ar putea afecta valoarea concertelor sale” au spus organizatorii de la Internaţional Creative Artists. Când a auzit artistul ce condiţii are aici a spus că vine cu o zi înainte, adică pe 29 iunie.  Michael Bolton va sta în cea mai mare cameră din hotel, camera prezidenţială, va avea vedere la mare şi propriul bucătar”. Pe perioada şederii artistului în hotelul vom avea către clienţii noştrii o ofertă specială, în preţul camerei fiind incluse şi două bilete VIP la concertul lui din 30 iulie”, a spus managerul hotelului Abdur Rahim Khan. Concertul lui Michael Bolton din România face parte dintr-un turneu mondial de promovare a ultimului sau CD, „One World One Love”, la realizarea căruia şi-a adus aportul şi Lady Gaga, melodia \'Murder My Heart\' fiind compusă de Michael împreună cu aceasta. Artistul  a vândut peste 52 de milioane de albume în întreaga lume, a primit 20 de discuri de platină doar în Anglia, a câştigat zeci de premii, dintre care 2 Grammy, pentru cel mai bun solist, cântecele sale au fost difuzate de peste 5 milioane de ori, au umplut 50.000 de ore de emisie, care s-ar putea traduce în 5,7 ani de emisie continuă, şi asta este o statistică de acum câţiva ani.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu