vineri, 24 decembrie 2010


Dan Diaconescu se pazeste de fostii colaboratori


Desi are foarte multi bani, o televiziune si proprietati atit in tara, cit si strainatate, Dan Diaconescu poate fi considerat zgircit. Prezent la Constanta pentru a-i convinge pe cei inscrisi in noul sau partid – si nu numai – sa il voteze la viitoarele alegeri prezidentiale, Diaconescu nu a inchiriat sala mare a Casei de Cultura, ci pe cea mica, aceasta costind doar 300 de lei pe ora.
Astfel, oamenii veniti sa il vada pe OTV-ist au stat in picioare. In apararea sa, Dan Diaconescu a spus ca nu stia citi oameni vor veni si, de aceea, a ales sala mica, insa noi am aflat ca prezentatorul tv este... cam zgircit si nu arunca banii fara rost. Alt lucru care ne-a atras atentia a fost faptul ca Dan Diaconescu este pazit de bodyguarzi, desi a precizat ca nu va avea nevoie de asa ceva, pentru ca oamenii sint de partea lui. Tocmai cei prezenti in sala au comentat acest lucru: „Ia uite ca are bodyguarzi, chiar daca a spus ca nu va avea nevoie si ca banii cu care i-ar plati mai bine ni-i da noua. E la fel ca toti. Cind intra in politica, uit ce promit“, a spus o doamna revoltata. Cu toate acestea, surse apropiate ne-au dezvaluit ca motivul pentru care patronul OTV umbla „insotit“ este ca i-ar fi frica de fostul lui colaborator, Metin Cerchez, care l-ar fi amenintat. Desi constanteanul Metin neaga acest lucru, recunoaste ca i-a dat un sms OTV-istului inainte ca acesta sa ajunga la Constanta, insa sustine ca nu l-a amenintat. „I-am zis doar ca il astept sa-mi dea banii pentru avocati. Trebuie sa plateasca avocatii; eu am muncit pentru OTV, nu pentru mine. Am depus o plingere penala impotriva lui Dan Diaconescu – numarul 409, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Mie nu mi-e frica de el“, spune Metin. Dupa ce a ajuns cu o intirziere de aproape o ora, Diaconescu s-a grabit sa se intoarca in Bucuresti, pentru a ajunge la timp la emisiunea pe care o prezinta. Controversatul om de televiziune nu a ramas peste noapte la casa din Constanta, asa cum obisnuieste sa faca in weekenduri...
de Adina Colta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu