duminică, 5 septembrie 2010

Răzvan Fodor s-a cununat religios

La o lună şi jumătate de când au spus "Da" în faţa ofiţeului stării civile, Răzvan Fodor şi soţia sa, Irina, s-au cununat, ieri, religios, la biserica din Corbeanca.
Alături de cei doi au fost părinţii, colegii de pe platourile din Buftea, dar şi prietenii din copilărie. De departe cel mai emiţionat a fost Răzvan Fodor, care s-a gândit la eveniment săptămâni în şir şi şi-a dorit să iasă totul ca la carte."Mie cel mai important moment al unei nunţi mi se pare a fi cununia religioasă. Am avut mari emoţii în biserică, am simţit că şi Irina este foarte emoţionată şi am ţinut-o strâns de mână pe tot parcursul ceremoniei", mărturiseşte actorul din telenovela "Iubire şi onoare", care va avea marea premiera luni, 20 septembrie, de la ora 20.30, pe postul Acasă TV.După slujba de la biserica din Corbeanca, Răzvan şi Irina şi-au invitat prietenii la o petrecere de poveste, în natură, la Club Cortina din Corbeanca. Atmosfera a fost întreţinută de trupa Publika.

"De când ne-am decis să ne căsătorim atât eu cât şi Irina am vrut să ne cânte la nuntă băieţii de la Publika. La cât de mult s-au distrat invitaţii a fost cu siguranţă alegerea perfectă", spune Razvan.

Alături de cei doi tineri căsătoriţi s-au aflat colegii de pe platourile din Buftea: Adela Popescu, Dana Rogoz, Nicoleta Luciu, Ioan Isaiu, Dan Condurache, Cătălin Cătoiu, Radu Vâlcan, Liviu Vârciu, Octavian Strunilă, Adrian Ştefan, Cabral şi Andreea Pătraşcu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu