duminică, 18 aprilie 2010

Liliana Mincă acuzată că i-a furat sloganule electoral a lui Teo Trandafir

Purtătorul de cuvânt al lui Teo Trandafir, Cristian Preda, o acuză pe Liliana Mincă de faptul că se foloseşte de sloganul electoral al contracandidatei sale, procedeu care arată lipsă de respect faţă de alegători.

Cristian Preda susţine că, după ce stafful de campanie a lui Mincă a renunţat la culoarea roşie în favoarea celei verzi pentru materialele de campanie, acum contracandidata lui Teo Trandafir se foloseşte de un slogan apropiat de cel al democrat-liberalii.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Preda a ataşat comunicatului de presă dat sâmbătă publicităţii o serie de fotografii cu afişe ale Lilianei Mincă în care apare sloganul "Cu mult suflet", foarte apropiat de cel al lui Teo Trandafir, "Mai mult suflet".

"Liliana Mincă, candidata PSD+PC, a furat fără nicio jenă sloganul şi culorile campaniei electorale a Teodorei Trandafir. După ce şi-a însuşit sloganul lui Traian Băsescu din campania pentru alegerile prezidenţiale, Liliana Mincă se foloseşte acum de sloganul Teodorei Trandafir. Şi pentru că furtul sloganului nu i s-a părut, probabil, suficient, şi-a schimbat şi culoarea vizualului campaniei electorale, din roşu în verde. Adică exact culoarea folosită de Teo Trandafir", se arată în comunicatul lui Preda.

El afirmă să această situaţie arată lipsă de respect faţă de electoratul din colegiul 19, pe care Mincă ar încerca să-l înşele, dar şi faţă de normele unei campanii electorale civilizate.

"Gestul Lilianei Mincă se înscrie în şirul celorlalte acţiuni de campanie murdară: distrugerea bannerelor şi a afişelor electorale ale Teodorei Trandafir şi publicarea, în ziarul propriu de campanie, a unor acuzaţii mincinoase la adresa adversarei sale. Este de înţeles acum de ce Liliana Mincă şi-a distrus materialele de campanie electorală, învinuind echipa adversă, fiind clar că oricum dorea să le înlocuiască. O invităm pe doamna Mincă să renunţe la plagiat şi la distrugerea afişelor şi să abordeze campania cu calm şi decenţă", mai spune Cristian Preda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu