Primarul Moţ susţine că a fost şantajat de Diaconescu
Primarul comunei arădene Zărand, Ion Florin Moţ, a declarat pentru un post tv că a fost şantajat de Dan Diaconescu şi de colaboratorul său Doru Pârv, care l-ar fi sunat "tot la două săptămâni", pentru a-i cere bani. "Am fost şantajat. Nu am vrut să le fac rău, nici la unu, nici la altul, dânşii au insistat să le dau bani, dar nici dacă aveam fabrică de bani... Au cerut bani împrumut să le dau, n-am făcut rău la nimeni, am ajutat cât am putut. Tot din două în două săptămâni mă sunau, domnule, bani, bani, n-am mai rezistat, trebuia să fac ceva. Trebuia să vând casele să le dau, ca Dan Diaconescu să se plimbe cu yahturile sau lui Doru Pârv, marele clarvăzător", a spus primarul. El mai susţine că o echipă OTV i-a cerut 800 de euro pentru un interviu care să fie difuzat pe post."În ultimul timp, a fost firma OTV să ceară primarilor 800 de euro, să facă interviuri. Personal, am fost chemat la primarul Muscă, la Olari, el a dat 800 de euro, mi s-a cerut şi mie, eu am spus că am dat destul. Dacă mă lăsau în pace şi nu mă tachinau, tot să dau bani, eu îi lăsam în pace", a spus primarul arădean.Primarul comunei arădene Olari, Ştefan Muscă, nu a putut fi contactat pentru a comenta afirmaţiile edilului din Zărand privitor la faptul că ar fi plătit 800 de euro pentru un interviu. Ce a uitat primarul Moţ să specifiece este că domnia sa, este finul primarului din Arad,Gheorghe Falcă, care coincidenţă sau nu, este finul lui Traian Băsescu.